Accident în Gârcina. A lovit o mașină și a rănit 2 persoane


În noaptea de 10/11.09.2016, orele 00.35, polițiștii rutieri au fost sesizați despre faptul că pe strada Ep. Melchisedec Ştefănescu din Gârcina, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea a două persoane.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Din primele cercetări a reieșit faptul că în timp ce un bărbat de 30 de ani, din Gârcina conducea un autoturism pe str. Ep. Melchisedec Ştefănescu, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de întoarcere a autoturismului, intrând în coliziune cu un autoturism care se afla parcat pe partea dreaptă a aceluiaşi sens de mers, în afara părţii carosabile, pe care l-a proiectat în zidul căminului cultural, acroşând, totodată, doi tineri de 24 și 30 de ani care se aflau lângă autoturismul staționat.

Conducătorul auto a fost testat acoolscopic, rezultatul indicând o valoare de peste de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Judeţean Neamţ unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului. – se arată în comunicatul Poliției Neamț

D.M.B.
PUBLICITATE