Accident cu două victime, aproape de curba de la Almaș. O femeie a fost descarcerată


Un accident grav a avut loc în această dimineață (în jurul orei 8:30), imediat după curba de la Almaș. Șoferul unui autoturism, (cu numere de București) a pierdut controlul volanului (pe direcția Târgu-Neamț – Piatra-Neamț) și a intrat într-un șanț de pe marginea drumului. În urma accidentului două persoane au fost rănite. Pentru una dintre ele a fost nevoie de un echipaj de descarcerare. Ambele victime au fost transportate la spital iar polițiștii fac cercetări pentru a stabili cauzele accidentului.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

„Eram chiar în spatele mașinii când s-a întâmplat. În curbă, fără viteză, mașina și-a continuat traiectoria dreaptă, s-a lovit cu botul în șanț și s-a rostogolit de două ori. Am oprit imediat și am încercat să dau primul ajutor. În mașină se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, soț și soție. Bărbatul a reușit să iasă din mașină dar soția lui a rămas încarcerată.” – a declarat singurul martor care se afla la locul accidentului.

Luni, 08.08.2016, la ora 08:23, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că s-a produs un accident rutier în satul Almaş, comuna Gârcina, în urma căruia un autoturism s-a răsturnat şi o persoană a rămas încarcerată. Apelul a fost efectuat de unul dintre ocupanţii maşinii, un bărbat în vârstă de 63 de ani. Până la sosirea echipajelor mobilizate pentru intervenţie – echipajul pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD – căpitanul Bogdan Apetroaie, locţiitorul comandantului de la Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ, aflat în drum spre municipiul Piatra Neamţ, a scos femeia din autoturism şi i-a acordat primul ajutor. Femeia, în vârstă de 55 de ani, cu traumatism la braţul drept, a fost preluată de echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, iar soţul ei, cu traumatism la nivelul coloanei cervicale, a fost dus la spital de celălalt echipaj SMURD. – se arată în comunicatul ISU Neamț

PUBLICITATE