5 hectare de miriște și un autoturism au luat foc, azi (20 iulie) pe E 85


Astăzi (20 iulie), în jurul orei 12:40, detașamentul de pompieri Roman, a fost solicitat pentru un incendiu produs la o miriște pe E 85 dar și pentru un autoturism care luase foc în urma unui accident.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

La fața locului s-au deplasat 3 autospeciale și o ambulanță SMURD iar pompierii au constatat că incendiul se manifesta la miriștea aflată pe sensul stâng de mers Roman – Iași iar suprafața incendiată se întindea pe aproximativ 5 hectare.

Totodată și un autoturism care se afla în mers, după o coliziune s-a produs un incendiu și asupra lui. Pompierii au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului iar ambulanțele din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță au preluat 3 victime ce au fost transportate la Spitalul Municipal Roman pentru a primi îngrijirile necesare.

Miercuri, 20.07.2016, la ora 12:39, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că a izbucnit un incendiu de mirişte pe un teren aflat lângă E85, aflat la ieşirea din municipiul Roman, spre castelul de apă. În primă fază, la eveniment s-au deplasat opt subofiţeri nemţeni cu două autospeciale de stins incendii. În următoarele patru minute, la Dispecerat s-au mai înregistrat trei apeluri, ultimul solicitant anunţând că s-a produs un accident rutier, în urma căruia un autoturism a ieşit de pe drumul public şi s-a oprit în zona afectată de incendiu. Forţele şi mijloacele de intervenţie au fost suplimentate cu un ofiţer şi cinci subofiţeri, o autospecială de stins incendii, o ambulanţă SMURD şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Echipajele medicale au acordat primul ajutor calificat celor trei persoane din autoturismul ieşit de pe carosabil, care s-au autoevacuat până la sosirea forţelor. Iniţial, toate au refuzat transportul la spital, dar şoferul, cetăţean german, în vârstă de 57 de ani, cu arsuri la nivelul unei gambe şi unele afecţiuni medicale, a solicitat să meargă la spital pentru investigaţii şi a fost transportat de paramedici. Incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare de mirişte, iar flăcările cuprindeau, în momentul sosirii pompierilor, autoturismul în totalitate. – conform unui comunicat ISU Neamț

După aproximativ două ore, cu sprijinul unui tractor care a delimitat zona cu fâşii arate, pompierii au stins incendiul în limitele găsite, în ciuda vântului puternic. Cauza probabilă a incendiului: fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

Vezi video pe -> roman24.ro

PUBLICITATE