31 iulie 2017 – 586 de ani de la prima atestare documentară a orașului Piatra-Neamț

Prima atestare documentară a orașului Piatra-Neamț se regăsește în documentul emis de cancelaria domnitorului Alexandru ce Bun pe 31 iulie 1431. Documentul emis de domnitorul moldovean, oferă Mănăstirii Bistrița doua prisăci una la Lăpuşna şi alta la Iţchil şi casa lui Crăciun din Piatra.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Profesorul Radu Gheorghe spune în lucrarea ,,Pagini alese din istoria Judeţului Neamţ” că Piatra joacă un rol important în perioada medievală ca centru economic, politic și administrativ”.

Conform lucrării ,,Geographica” al grecului Ptolemeu, zona noastră reprezenta un centru politic și administrativ datând din secolul al II-lea î.H, mărturie stând Cetatea Petrodava.

Aşezarea de la poalele Pietricicăi s-a numit „Piatra” până în anul 1859, când se adaugă cuvântul „Neamţ”, devenind astfel Piatra-Neamţ

PUBLICITATE