26 iunie 2017 – Ziua Drapelului Național, sărbătorită la Târgu-Neamț

Ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Național prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998. Conform legii, această zi este marcată de către autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului prin organizarea unor programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităților Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Ziua de astăzi a fost marcată și la Târgu-Neamț, pe platoul din faţa Casei Culturii „Ion Creangă

Am sărbătorit astăzi, alături de locuitorii oraşului nostru, Ziua Drapelului Naţional.
Tricolorul- ROŞU, GALBEN şi ALBASTRU a fost martor al devenirii nostre ca stat modern şi democratic, ca naţiune întregită. Să cinstim simbolurile identităţii noastre naţionale şi să-i învăţăm pe copii să-şi iubească ţara!
La mulți ani, Tricolor! La mulți ani, România! – a fost mesajul primarului Daniel Harpa

foto: Facebook
PUBLICITATE