Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918), a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unirea statelor : Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se 
accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
Unirea era un deziderat formulat încă de la 1848 când, la Braşov, la 12/24 mai, se elabora programul-legământ: ”Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei” , ce cuprindea, într-o formulă sintetică, cele două obiective fundamentale româneşti: ”Unirea Moldovei şi Ţării Româneşti într-un singur stat neatârnat românesc”. În acelaşi timp, domnia luiAlexandru Ioan Cuza, deşi scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoaşterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României şi al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituţii româneşti, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrară, a învăţământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.