13 septembrie – Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la Piatra Neamț

Anul revoluţionar 1848 a consacrat pentru totdeauna virtuţile patriotice şi jertfa de sine pentru idealurile democraţiei şi independenţei, ale pompierilor militari. Nici nu se vindecaseră rănile incendiului care a devastat Bucureştiul, în martie 1847, când, la 13 Septembrie 1848, sângele ostaşilor pompieri din Bucureşti şi a infanteriştilor, a înroşit cazarma din Dealul Spirii şi împrejurimile sale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Drept urmare, ziua de 13 Septembrie a fost sărbatorită dintotdeauna, ca fiind ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA însă, a fost legal oficializată după război, apoi prin Legea 121/1996 prinvind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, dar şi prin H.G.R. nr.1490/2004, pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.

Astfel, se cuvine, ca în fiecare an, să cinstim memoria înaintaşilor, dar în acelaşi timp să ne achităm de prezentele misiuni şi sarcini multiple care ne stau permanent în atenţie.

 

PUBLICITATE