1 DECEMBRIE la Piatra Neamț. Fotografii + Video

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ ANUNȚUL DE MAI JOS

Onorată asistenţă,

Doamnelor şi Domnilor,

Sunt onorat să fiu astăzi alături de dumneavoastră pentru a sărbători împreună Marea Unire pe care o aniversăm ca Zi Naţională a Tuturor Românilor.

Momentul 1 decembrie 1918 a fost încununarea luptei de secole pentru unitatea de neam, limbă şi cultură, fapta istorică la care au contribuit  cărturari, ţărani, preoţi, oameni politici, militari, ce cu credinţă şi consecvenţă au realizat această  Mare Construcţie.

România întregită s-a realizat într-un context istoric deosebit, prin trei momente succesive: Marile Adunări de la Chişinău (27 martie), Cernăuţi (27 octombrie) şi Alba Iulia (1 decembrie), care au consfinţit revenirea Basarabiei, a Bucovinei şi a Transilvaniei la România.

Înmânând Regelui Ferdinand actul de unire, Vasile Goldiş rostea memorabilele cuvinte: „Prin această unire, s-a împlinit visul de o mie de ani al neamului românesc! „

Omagiem  memoria înaintaşilor noştri care au realizat Marea Unire, dar nici un discurs dedicat acestei zile nu poate să nu cuprindă un gând de recunoştinţă către cei care au dus marile bătălii ale unirii din Primul şi cel de-al Doilea Război Mondial, eroi cunoscuţi şi necunoscuţi care şi-au închinat viaţa, ca în legenda meşterului Manole, pentru  construcţia României de astăzi. Şi tot într-o zi de decembrie 1989 românii au arătat întregii lumi că pot învinge o dictatură şi pun libertatea, mai presus de orice.

În această zi, a românilor de pretutindeni, să redescoperim ideea de unitate şi să fim mândri de istoria şi numele de român!

Şi pentru că am amintit de românii de pretutindeni, aş dori ca, în încheierea acestui discurs, să transmit un gând bun nemţenilor care muncesc în afara graniţelor ţării. Sper ca Ziua Naţională să fie pentru toţi o zi a bucuriei împărtăşite.

 Tuturor celor prezenţi vă mulţumesc şi vă rog să primiţi urările de sănătate şi de prosperitate cu ocazia sărbătorii noastre naţionale.

La mulţi ani România. La mulţi ani tuturor!

Prefectul județului Neamț, Ioan Vlad ANGHELUȚĂ

PUBLICITATE